NASA: Sonda Parker, cel mai rapid obiect creat de om, s-a apropiat de Soare

Publicat 2021-05-03 17:38:00

O sondă creată de NASA a devenit cel mai rapid obiect creat de om şi s-a apropiat mai mult ca oricând de Soare, la 10 milioane de kilometri. Iar acum se pregăteşte să se întoarcă pe Pământ.

Sonda Parker a stabilit recordul de viteză pentru un obiect creat de om: a prins 530 de mii de kilometri pe oră. Pe 29 aprilie a transmis informaţii către centrul Johns Hopkins din Maryland prin care au fost determinate aceste reuşite. Parker colectează date despre mediu şi despre vânturile solare, iar mâine va începe călătoria înapoi spre Pământ, cu datele adunate.

„Pentru a înţelege fizica din spate, trebuie să mergem acolo şi să facem măsurători şi asta e misiunea pe care o are sonda Parker. Primele trei întâlniri pe care le-a avut sonda Parker până acum au fost spectaculoase. Putem vedea structura magnetică a coroanei, ceea ce este foarte important. Ne spune de unde vin vânturile solare. Vedem o activitate impulsivă, chestii mari din ceea ce numit jeturi despre care credem că sunt legate de originea vânturilor solare”, spune Stuart Bale, profesor la Universitatea Berkeley.

Sonda Parker a costat 1,5 miliarde de dolari şi este prima creată de NASA care a primit numele unei persoane reale. De la fizicianul Eugene Newman Parker, profesor emerit la Universitatea din Chicago. Primul obstacol al cercetătorilor înainte de lansare: cum facem să nu se topească? Ei bine, aceasta are în partea din faţă un scut protector care blochează căldura, astfel încât restul sondei să fie în siguranţă. În plus, sonda este inteligentă.

„Suntem prea departe să o manevrăm cu un joystick, aşa că practic trebuie să simtă mereu dacă scutul pentru căldură este în poziţia bună şi să se corecteze de una singură dacă nu se întâmplă asta. Există ceea ce numim senzori de membrană solară care ies în exterior de la marginea umbrei. Dacă aceşti senzori sunt luminaţi, sonda ştie: Nu e bine, merg în direcţia greşită, şi se poate îndrepta”, explică Betsy Congdon, inginer şef Parker Solar Probe.

Sursa
Tehnologie: Investitor UiPath: Stereotipul hackerului est-european și blocul din București în care a început totul

​Șeful fondului de investiții Earlybird Digital East, care a avut de la început încredere în UiPath, a postat pe blogul său o fotogr...

Tehnologie: Prima aterizare a NASA pe timp de noapte după 53 de ani. Capsula SpaceX a adus acasă 4 astronauți de pe ISS

Patru astronauți au revenit pe Pământ după o misiune pe la Stația Spațială Internațională, în prima aterizare pe timp de noapte a ...

Tehnologie: VIDEO TechSnack #12: China și roverul marțian, UiPath s-a listat la NYSE, Miniplayer Spotify pe Facebook, Ford și mașinile electrice [Sinteza tech]

Utilizatorii Spotify pot să asculte melodiile direct din Facebook, cu ajutorul unui miniplayer integrat în aplicația de social media; Chi...

Tehnologie: Samsung continuă lupta cu Apple. Cum arată noile sale laptopuri inspirate de la telefoane

Samsung continuă lupta de la distanţă cu Apple. Ultima lansare Samsung a adus în prim-plan o nouă serie de laptopuri....

Tehnologie: Huawei a lansat propriul magazin online în România

​Huawei a lansat magazinul său online în România, pe el fiind la vânzare telefoane, tablete, laptop-uri, căști, routere, ceasuri sma...

Tehnologie: O scurtă istorie a dușmăniei dintre Apple și Facebook

​Apple va lansa luni iOS 14.5, unul dintre cele mai importante update-uri din ultimii ani, iar acest update va conține noi reguli de conf...

Tehnologie: Atacurile cibernetice lansate de state au înregistrat o creștere de 100% în ultimii trei ani - studiu

Atacurile cibernetice lansate de state devin din ce în ce mai frecvente, mai variate și mai deschise. Acest lucru ne aduce mai aproape ca ...

Tehnologie: Wizz Air lansează asistentul virtual Amelia. Este „instruită” să răspundă la cele mai frecvente întrebări legate de zboruri

Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, anunță lansarea asistentului virtual Amelia. Noul asistent virtual WIZZ va...

Tehnologie: Instagram anunță o nouă opțiune: Ce vor putea face utilizatorii începând de azi? Ar putea fi introdusă și pe Facebook și WhatsApp

Rețeaua de socializare Instagram, ce are în prezent peste un miliard de utilizatori, a introdus o nouă opțiune începând de miercuri. U...

Tehnologie: Spectacol cu Lyride pe cer începând din această noapte. Unde și cum putem urmări stelele căzătoare

Lyridele, un spectacol cosmic spectaculos, poate fi observat și în România începând din această noapte, până în 24 aprilie.   ...

Tehnologie
SpaceX se va alia cu Google! Vor furniza servicii de in...

SpaceX, compania de explorare spaţială a lui Elon Mus...

Tehnologie
(P) realme aduce tehnologia 5G în buzunarul consumator...

Reţelele mobile sunt considerate în unele cercuri rev...

Tehnologie
Germania pune frână Facebook! Compania a primit inter...

Facebook a primit o nouă lovitură în Germania, după...

Tehnologie
Studiu EY: „Oboseala digitală” s-a instaurat în c...

Creșterea dependenței populației de serviciile digit...

Tehnologie
Cum a reușit un cercetător german să spargă Apple ...

AirTag-ul Apple a fost piratat, la doar 10 zile de la l...

Tehnologie
Maşinile Google Street View s-au întors în România ...

Maşinile Google s-au întors în România! Până-n to...

Tehnologie
WhatsApp amână din nou aplicarea strictă a noilor re...

Serviciul de mesagerie WhatsApp, deținut de Facebook, ...

Tehnologie
Microsoft promite că datele generate în UE vor fi sto...

Microsoft își asumă un nou angajament față de Uniu...

Tehnologie
Cum am ajuns programator – trasee alternative...

​În orice job din domeniul IT prezentat pe platforme...

Tehnologie
Yahoo! se vinde iar, împreună cu alte alte servicii o...

​Compania americană de telecomunicații Verizon Comm...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.