Un incendiu izbucnit într-un salon de la etajul 3 al Institutului Clinic Fundeni din București a dus la activarea Planului Roșu de Intervenție și la evacuarea a 37 de pacienți. Focul a fost limitat la o singură încăpere, însă autoritățile au declanșat alerta din cauza numărului mare de persoane care puteau fi afectate de fum.
Personalul spitalului a intervenit imediat și a evacuat pacientul care se afla în salonul unde a pornit focul, înainte de sosirea echipajelor de urgență. ISU București-Ilfov a confirmat că, la momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta în interiorul camerei, cu degajări de fum la nivelul etajului. „La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul unui salon cu degajări de fum la nivelul etajului 3”, a transmis ISU.
Pentru gestionarea situației a fost mobilizată o forță de intervenție considerabilă, formată din 15 autospeciale de stingere, o autospecială de salvare la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și șase echipaje SMURD. Reprezentanții ISU au subliniat buna colaborare cu personalul medical. News24 „Pentru gestionarea evenimentului am intervenit alături de personalul aflat în serviciu la nivelul spitalului, ce a facilitat evacuarea cu celeritate și în siguranță a pacienților de pe etaj”, a precizat ISU București-Ilfov.
În urma intervenției rapide, incendiul a fost lichidat. Pacienții evacuați au fost mutați într-o zonă sigură, iar pericolul a fost înlăturat. Salonul în care a izbucnit focul a fost scos temporar din uz, până la finalizarea tuturor operațiunilor de intervenție.