Se însoară Florin Salam. Manelistul a spus cum vrea sa fie nunta

Publicat 2021-04-07 17:30:08

Florin Salam a anunțat că se va însura cu Roxana Dobre. Cei doi sunt împreună de mai mulți ani și au împreună trei copii. Manelistul a spus cum vrea sa fie nunta acestuia și ce va face după.

Florin Salam a recunoscut că în curând va face nunta cu Roxana Dobre, cea care i-a dăruit 3 copii. „Ani de zile, n-am dormit nici o noapte. Îmi aduc aminte, când am făcut nunta prima dată… eu am plecat de la o petrecere din București, direct în Turcia, acolo unde am făcut eu nunta.

Am terminat nunta și am venit înapoi la Giurgiu, la o altă nuntă, unde aveam de cântat. Eu n-am avut lună de miere, știam eu ce însemană asta? În viața mea n-am știut ce înseamnă lună de miere, acum aud și eu pe la alții…”, a povestit Florin Salam la podcastul lui Damian Drăghici.

Florin Salam a explicat că are în plan să facă și a doua nuntă, cu Roxana Dobre, cea cu care are trei copii. El a spus că evenimentul va avea loc tot peste hotare. „Sunt cu Roxana, cu care am trei copii. Dacă de data asta îmi fac o nuntă, că tot în străinătate o să fac… de acolo nu mai plec a doua zi la cântare”, a mai spus Florin Salam.

Legătura dintre Florin Salam și protestele anti-mască

Care este legătura dintre Florin Salam și protestele anti-mască? Protestatarii prezenți la mitingul de duminică au avut parte de o prezență neașteptată, chiar dacă Nelu Stoian și-a pierdut viața din cauza infecției cu noul coronavirus.

Dani, fiul lui Florin Salam, a fost prezent, duminică seara, la mitingul din Capitală. Acesta a făcut un scurt live pe Facebook, în care pot fi auziți oamenii care strigau „Libertate”, „Ieșiti în stradă”, transmite wowbiz.ro

Acest lucru s-a întâmplat după ce Nelu Stoian, fratele lui Florin Salam, și-a pierdut viața din cauza infecției cu noul coronavirusului. Astfel, nepotul acestuia, Dani, a mers la proteste pentru a se împotrivi măsurilor luate de autoritățile române pentru combatarea pandemiei.

Sursa
Media: O carte pe zi. ”Alfabetul distopiilor” de Gheorghe Săsărman

Un eseu ficţional scris meticulos, cu o artă bine condusă şi scrupulos controlată....

Media: O cunoscută cântăreață din România are COVID-19! A fost internată în spital

Pandemia de coronavirus face ravagii în întreaga lume, numărul de cazuri crescând din nou. O super vedetă din țară le-a povestit fani...

Media: Gâdea: S-A TERMINAT cu Vlad Voiculescu! Nu are cum să mai fie susținut de Barna și Cioloș

Mihai Gâdea l-a taxat dur pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, după gafa din cadrul conferinței de joi. ...

Media: Badea și-a făcut un nou prieten de când e primar Nicușor Dan: Virgil. Groapa pe lângă care trece în fiecare zi

Realizatorul TV Mircea Badea a vorbit la „În gura presei” despre „ce mai face Virgil” - groapa din Calea Victoriei pe care a boteza...

Media: EXCLUSIV  Horoscop 8 aprilie 2021. Simțim deja efectele careului dintre Marte și Neptun

Află, la DCNews TV, ce ți-au pregătit astrele pentru ziua de joi, 8 aprilie 2021....

Media: Unde se duce averea lui Gabi Luncă? Ce vor să facă copiii cu banii artistei

Gabi Luncă, supranumită “Regina muzicii lăutărești”, a fost înmormântată luni. Trei dintre copiii pe care artista i-a avut cu so...

Media: ”Un cartel se destructurează cu ranga”. Victor Ciutacu: Ticălosul de Drulă ar trebui să nu mai existe în politică încă vreo trei vieți de acum

Jurnalistul Victor Ciutacu reacționează vehement după ce ministrul Drulă, în războiul pe care-l poartă cu sindicatele din Metrorex, a...

Media: Ciutacu: Primarul Sectorului 2, dus cu miliția după el la dărâmat chioșcuri, pe un teritoriu care nu se află nici în proprietatea și nici măcar în administrarea lui, face abuz

Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat cu privire la începerea evacuării şi demolării cu mare scandal a spaţiilor comerciale amplasat...

Media: Nelu Ploieșteanu, înmormântare. Mara Bănică: A fost o discuție în biroul managerului spitalului. Familia nu îmi îngăduie să spun tot. Doctorii au stat cu ochii în pământ

Mara Bănică a oferit mai multe informații legate de înmormântarea lui Nelu Ploieșteanu, infectat cu coronavirus. Familia a avut o disc...

Media: „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu - invitaţi la Aleph News: Virgil Mănescu, trainer de Protocol şi Ospitalitate şi sublocotenent Radu Chirilă, ofiţer specialist comunicare online în MApN

Cu Virgil Mănescu devenim uşor protocolari şi încercăm să ţinem cât mai mult la „etichetă”. Îţi spune cât de mult contează ...

Media
Doliu imens în lumea muzicii din România! Un mare art...

Este doliu în lumea muzicii din România după ce un m...

Media
BREAKING NEWS  De pe Netflix, la Românii au talent. D...

Diana Gîrlea, o elevă de 15 ani din Iași, a combinat...

Media
Denise Rifai face dezvăluirea momentului! Florin Cîţ...

Denise Rifai face dezvăluirea momentului. Este vorba d...

Media
Mircea Badea, prima reacție după scandalul momentului...

Mircea Badea, prima reacție după scandalul momentului...

Media
Adevărul despre Mirela Vaida! Ce facultate a făcut, d...

Mirela Vaida, una dintre cele mai îndrăgite prezentat...

Media
Scandal maxim la Antena 1: Sorin Bontea s-a prăbușit ...

Momente intense la „Chefi la Cuțite”! Chef Sorin B...

Media
Andreea Bălan se mărită?! Vedeta a dat cărţile pe ...

Andreea Bălan a răspuns recent la o întrebare foarte...

Media
George Burcea şi Viviana Sposub şi-au luat inima-n di...

George Burcea şi Viviana Sposub formează, fără înd...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.