Radiotelescopul LOFAR a descoperit zeci de mii de galaxii care sunt pepinere de stele

Publicat 2021-04-07 12:03:00

Oamenii de ştiinţă care administrează radiotelescopul european LOFAR au dezvăluit astăzi, în urma unei serii de studii ştiinţifice, imagini de o precizie fără precedent, care arată zeci de mii de galaxii ce au format stele în Universul aşa-zis "tânăr", informează AFP.

Este vorba despre cea de-a doua serie de date ştiinţifice furnizate de LOFAR, o reţea compusă din aproximativ 70.000 de antene repartizate în zece ţări din Europa. Acestea observă particule care circulă în spaţiu cu o viteză apropiată de cea a luminii, accelerate de diverse evenimente cosmice, precum explozii ale unor stele, coliziuni între roiuri galactice şi activităţi ale unor găuri negre.

Acele particule ajung până la distanţe şi, deci, până la vârste la care Universul era încă "tânăr". LOFAR izolează semnale emise de cele mai îndepărtate obiecte cosmice detectate, când Universul avea doar un miliard de ani.

În prezent, vârsta Universului a fost estimată la 13,8 miliarde de ani.

"Nucleul ştiinţific al proiectului este acela de a studia formarea galaxiilor şi funcţionarea găurilor negre din centrele lor", a explicat pentru AFP astronomul Cyril Tasse, care lucrează la Observatorul Paris-PSL.

El este unul dintre autorii celor 14 studii dedicate datelor inedite furnizate de LOFAR, centralizate şi prezentate într-un număr special al revistei Astronomy & Astrophysics, publicat miercuri.

Telescopul LOFAR s-a concentrat pe un câmp larg de pe cerul septentrional, alocându-i un tip de expunere de 10 ori mai îndelungat decât acela care i-a permis să furnizeze prima sa hartă cosmică, în 2019.

"Acest fapt ne oferă rezultate mult mai fine, ca o fotografie făcută în întuneric, unde, cu cât fotografiezi mai mult timp, cu atât poţi să distingi mai bine lucruri greu de văzut", a precizat Cyril Tasse.

La aproximativ 3 miliarde de ani după Big Bang, "a existat un veritabil foc de artificii", cu "un vârf de formare stelară şi de activitate a găurilor negre" în tinerele galaxii, a explicat specialistul francez.

LOFAR foloseşte metoda observaţiei indirecte, detectând radiaţia cosmică - energia degajată de o galaxie - care este accelerată de către supernove, stele care explodează în timp ce mor.

"Când o galaxie formează stele, multe alte stele explodează în acelaşi timp, ceea ce accelerează particulele cu energie foarte mare, iar galaxiile încep să strălucească" în acea gamă de unde radio observată de LOFAR, a explicat astronomul francez.

Aceste date ştiinţifice, completate de cele culese prin alte metode de observare a boltei cereşti - optice sau în gamele de raze X şi infraroşii - îi vor ajuta pe cercetători să înţeleagă mai bine evoluţia Universului. Ei aşteaptă totodată lansarea unor noi instrumente radio pentru a ajunge şi mai departe înapoi în timp cu activităţile lor de observare ce vizează prima tinereţe a Universului.

Sursa: Agerpres

Sursa
Externe: Rusia generează o ameninţare concretă şi imediată pentru securitatea Europei, avertizează ministrul apărării german

Rusia generează o ameninţare „concretă şi imediată” pentru securitatea Europei, a atenţionat sâmbătă ministrul german al apăr...

Externe: Starea de sănătate a lui Navalnîi se agravează. Medic: Poate suferi în orice moment un stop cardiac

Medici apropiaţi ai disidentului rus Aleksei Navalnîi au cerut să li se permită să îl vadă pe acesta, spunând că bărbatul poate su...

Externe: Helen McCrory, răpusă de cancer. Și-a ascuns suferința și în ultimul interviu

Actrița Helen McCrory, celebră pentru rolurile din „Peaky Blinders” și „Harry Potter”, a luptat în tăcere cu boala. Ea a fost r...

Externe: Date noi despre evoluţia pandemiei de COVID-19 în lume: Bilanţul deceselor a depăşit pragul de trei milioane

Bilanţul global al deceselor asociate COVID-19 a ajuns sâmbătă la 3 milioane, potrivit universităţii americane Johns Hopkins, în timp...

Externe:   LIVE  Protest în Stuttgart. Germanii, în stradă, nemulțumiți de restricțiile impuse de Merkel / Video

Sute de germani se strâng la această oră pe străzile din Stuttgart pentru a protesta împotriva restricțiilor anti-Covid impuse de Ange...

Externe: Raul Castro, la un pas să fie asasinat. Noi documente declasificate scot totul la iveală

Vineri, National Security Archive a declasificat anumite documente care arată că CIA a încercat să-l asasineze pe Raul Castro, fratele l...

Externe: Funeraliile prințului Philip: Sute de buchete de flori, depuse sâmbătă dimineaţă la porţile Castelului Windsor

Sute de buchete de flori au fost depuse sâmbătă dimineaţă la porţile Castelului Windsor de oamenii care au venit pentru a-i aduce un u...

Externe: LIVE Înmormântarea prinţului Philip. Regina Elisabeta a II-a s-a alăturat procesiunii funerare. Sicriul a fost dus în Capelă. LIVE TEXT

UPDATE 17.05 Sicriul cu trupul ducelui de Edinburgh a fost dus în capelă, nu înainte de a se păstra un moment de reculegere. Sicriul va ...

Externe: LIVE Înmormântarea prinţului Philip. Sicriul a fost urcat în Land Rover-ul pe care l-a proiectat. Regina Elisabeta a II-a s-a alăturat procesiunii funerare LIVE TEXT

UPDATE 16.55 Începe procesiunea funerară...

Externe: LIVE Înmormântarea prinţului Philip. Prinţul Charles şi ducii de Cambridge au ajuns la castel. Orăşelul Windsor s-a pregătit de funeralii

UPDATE 15.30 Prinţul Charles, ducele şi ducesa de Cambridge au ajuns la Castelul Windsor, acolo unde urmează să înceapă funeraliile pr...

Externe
Casa Albă, avertisment pentru Rusia: ”Vor exista con...

Consilierul pentru securitate naţională al preşedint...

Externe
Un fost șef Ford a decedat într-un accident de tracto...

Richard Parry-Jones, în vârstă de 69 de ani, a murit...

Externe
Papa Francisc se arată îngrijorat de intensificarea a...

Papa Francisc și-a exprimat duminică îngrijorarea î...

Externe
Serviciile secrete din Rusia şi Belarus susţin că au...

Serviciul secret FSB din Rusia a anunţat sâmbătă c...

Externe
Marea Britanie vrea să trimită nave de război în Ma...

Marea Britanie vrea să trimită o adevărată flotă ...

Externe
Vedetele fac scut în jurul lui Navalnîi. Ce i-au ceru...

Vedetele din toată lumea fac scut în jurul lui Alekse...

Externe
Marea Britanie trimite nave de război în Marea Neagr...

Guvernul britanic lucrează îndeaproape cu Ucraina pen...

Externe
Fermierii francezi s-au enervat din cauză că Marea Br...

Guvernul britanic analizează posibilitatea interziceri...

Externe
Joe Biden, relaxare la o partidă de golf. Cine l-a în...

Joe Biden se relaxează la o partidă de golf. Nu sunt ...

Externe
Cehia expulzează 18 diplomaţi ruşi, pentru implicare...

Republica Cehă expulzează 18 membri ai ambasadei Rusi...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.