Când vor fi reluate spectacolele la Teatrul Național din București și cum va funcționa proiectul pilot, cu sălile pline

Publicat 2021-05-04 09:44:00

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti se va redeschide în 14 mai, cu spectacole în patru săli în acelaşi timp, la 30% din capacitate, spune managerul instituţiei, actorul Ion Caramitru. În 15 mai, vor fi spectacole în tote sălile, la capacitate maximă și doar pentru persoanele vaccinate sau pentru cele cu test COVID negativ, prin proiectul pilot la care vor lua parte Teatrul Național și Opera din București.

Teatrele se pot deschide la capacitatea de ocupare de 30% din locuri, începând de luni. La Teatrul Naţional luni a avut loc în Sala Mare spectacolul "Sunt un orb", al lui Horașiu Mălăele, cu biletele vândute în martie şi amânat până acumIon Caramitru a explicat că spectacolele la Teatrul Național vor fi reluate din 14 martie, în 4 săli.

Tot din 14 mai la Teatrul Național vor fi și trei premiere - piesa "Să vorbim despre viaţă", la Sala Atelier, care a câştigat anul trecut premiul pentru "Cea mai bună piesă românească a anului, la concursul organizat de UNITER, "Bună seara, domnule Ahman", la Sala Pictură, și, la finalul lunii mai, "D'ale Carnavalului", în regia lui Alexandru Dabija.

În 15 mai, Teatrul Național va organiza spectacole experiment în toate sălile, plus Sala Mare, în programul pilot la care va participa și Opera Națională din București.

Sălile vor fi deschise la capacitatea maximă, dar numai pentru cei vaccinaţi şi, poate, și pentru spactatorii cu test COVID negativ sau pentru cei care au trecut prin boală.

CITEȘTE ȘI: Spectacole cu publicul, în programe pilot, la Teatrul Național și la Opera din București: Persoanele vaccinate nu vor purta mască / Care sunt scenariile

Sursa
Cultura: Eveniment Humanitas live, online: prezentarea volumului „Biblia după textul ebraic. Numerii. Deuteronomul “

Marți, 13 aprilie, ora 19.30, vă invităm la primul eveniment din seria de dialoguri Humanitas online dedicate cărților fundamentale și...

Cultura: EXCLUSIV  Scena întoarcerii Regelui Mihai de la nunta Reginei Elisabeta cu Prinţul Philip, dezvăluită de Dan Ciachir

Momentul întoarcerii Regelui Mihai  de la nunta Reginei Elisabeta a II-a cu Prinţul Philip este rememorat într-un text al lui Dan Ciachi...

Cultura: "Funky Bird" - concert de jazz, live de la Sala Radio

Cunoscutul trompetist și compozitor american Miles Davis spunea: "Poți spune istoria jazz-ului în doar 4 cuvinte: Louis Armstrong. Charli...

Cultura: Maria Teresa Găvan: artista spaniolă care simte românește. Îmbină culturile celor două țări și s-a apropiat de pictură bizantină

Maria Teresa este unul dintre tinerii artiști spanioli care au reușit în ultimii ani să fie remarcati de public nu doar în Zaragoza –...

Cultura: Un tablou furat de naziști a fost găsit după o căutare de 75 de ani

Un tablou din secolul XVII de Nicolas Poussin, furat din Franţa în 1944 de nazişti, a fost găsit în Italia şi restituit proprietarilor...

Cultura: Portretul mai puțin cunoscut al lui Philip Roth. O nouă biografie dezvăluie felul în care scriitorul american a tratat femeile din viața sa

Noua biografie complexă a gigantului literaturii americane - una scrisă cu acordul lui Philip Roth, de un autor ales de scriitor și pe ba...

Cultura: "Prostul și escrocul. Mecanisme ale deformării în lumea de azi". Scriitorul Radu Paraschivescu, invitat la seria conferințelor "Despre lumea în care trăim"

Festivalul de conferinţe "Despre lumea în care trăim" continuă şi anul acesta, într-o variantă online. Scriitorii Radu Paraschivescu ...

Cultura: Scriitorul Larry McMurtry, premiat cu Oscar pentru scenariul filmului "Brokeback Mountain", a murit la vârsta de 84 de ani

Scriitorul american Larry McMurtry, premiat cu Pulitzer în 1986 pentru romanul "Lonesome Dove" şi cu Oscar în 2006 în calitate de coscen...

Cultura: Celebra statuie de la Rio intră în reparații capitale

Celebra statuie a lui Iisus, care domină panorama orașului brazilian Rio de Janeiro, intră în reparații capitale, cu ocazia împlinirii...

Cultura: „Călătoria umanității”, pictată în cel mai mare tablou din lume, care acoperă patru terenuri de baschet. Opera de artă, vândută acum la o licitație

„Călătoria umanității”, numele tabloului realizat de artistul britanic Sacha Jafri, a fost vândută cu 62 milioane de dolari la o l...

Cultura
Fotografie istorică: Dumitru Prunariu, românul care a...

Românul care a zburat până la stele şi poetul care ...

Cultura
A murit scriitoarea Ileana Vulpescu. Autoarea romanului...

Scriitoarea Ileana Vulpescu, autoarea romanului „Arta...

Cultura
Grecia redeschide plajele private și muzeele. Sezonul ...

Plajele private se redeschid astăzi, 8 mai, iar muzeel...

Cultura
Helmut Duckadam, despre cele mai dificile momente din v...

Au trecut fix 35 de ani de când Steaua a câştigat Cu...

Cultura
Tronul regilor României, expus la Muzeul Naţional de ...

Luni, 10 mai, de Ziua Regalității, Muzeul Național d...

Cultura
Ion Iliescu a demisionat de la Institutul Revoluţiei R...

Alina Gorghiu a anunțat sâmbătă seară pe pagina sa...

Cultura
Predicții Oscar 2021: Cine ar putea câștiga premiile...

„Nomadland” ar putea fi câștigătorul premiului p...

Cultura
21 aprilie - Ziua mondială a creativităţii şi inova...

La 21 aprilie 2021, Organizaţia Naţiunilor Unite aniv...

Cultura
Turneul internațional online JAZZT Vivaldi cu soprana ...

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor uno...

Cultura
Humanitas Live Online: "De ce Binele se cuvine să ne a...

Joi, 15 aprilie, ora 19.30 sunteti invitati la o întâ...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.