Petrecere cu 64 de persoane la miezul nopţii, într-un club privat din Bucureşti, oprită de poliţişti

Publicat 2021-04-18 08:06:00

O petrecere care avea loc sâmbătă noaptea într-un club privat din sectorul 1 al Capitalei şi la care participau 64 de persoane a fost oprită de poliţişti care i-au sancţionat pe cei prezenţi, inclusiv pe administratorul clubul, cu amenzi totale de 79.000 de lei, informează Agerpres.

Poliţia Capitalei a fost sesizată, în jurul orei 00,05, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-un club din Sectorul 1 se desfăşoară o petrecere privată la care participă mai multe persoane.

La faţa locului au sosit poliţişti de la secţiile 1, 3 şi 4 care au legitimat şi sancţionat contravenţional 64 de persoane, valoarea totală a amenzilor fiind de 64.000 de lei. De asemenea, administratorul clubului a fost sancţionat cu amendă în valoare de 15.000 de lei, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

O altă petrecere a fost întreruptă de poliţiştii bucureşteni, tot sâmbătă, în jurul orei 15,30, după ce poliţiştii au descoperit la o adresă din sectorul 5 că are loc o aniversare unde sunt invitate mai multe persoane.

Poliţiştii au amendat, cu această ocazie, 23 de persoane cu amenzi în valoare totală de 36.000 lei. Toate sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au mai informat poliţiştii.

Editor : M.L.

Sursa
Actualitate: Clotilde Armand ar trebui să demisioneze. Marcel Ciolacu intervine în scandalul voturilor din Sectorul 1

Marcel Ciolacu reacționează în contextul scandalului privind voturile de alegerile locale pentru primăria Sectorului 1. Mai exact, lider...

Actualitate: Vești bune pentru acești români! Vor primi indemnizații lunare de 175 de lei. Camera Deputaților a adoptat proiectul

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 12 mai, un proiect de lege care prevede acordarea unei indemnizații lunare în valoare de 1...

Actualitate: Vești bune pentru pacienții români. Presiunea din secțiile COVID a scăzut

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta", vine cu vești bune pentru români. Potrivit acesteia, presiunea pe secția ...

Actualitate: K. Iohannis, convorbire telefonică cu președintele Ucrainei despre situația îngrijorătoare de securitate din regiune. Volodimir Zelenski l-a invitat din nou pe președintele României să efectueze o vizită în Ucraina

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la solicita...

Actualitate: Baciu: România a mai depășit o bornă, peste 10.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson administrate. Medicii de familie s-au mobilizat

România a mai depășit, miercuri, un prag, peste 10.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson administrate, a anunțat secretarul de stat din ...

Actualitate: Moștenitoarea multimilionarului Marcel Bărbuț, jefuită de fiul ei vitreg. I-a furat seiful cu totul (EXCLUSIV)

Moștenitoarea fondatorului companiei AdePlast a fost prădată chiar de fiul ei vitreg, pe care îl dăduse afară din casă după ce i-ar ...

Actualitate: EXCLUSIV  Când mori, în funcție de astrograma ta. Care e, de fapt, adevărul

Daniela Simulescu a vorbit despre imaginea astrologului în România....

Actualitate: 40 de ani de la zborul singurului român în Spațiu | Cum i-a dus Dumitru Prunariu ceapă verde în Cosmos lui Vladimir Kovalenok

Acum 40 de ani, a zbura în Spațiu era o declarație politică pe cât era una științifică. Americanii ajunseseră de mult pe Lună, iar...

Actualitate: Alpinistul Horia Colibășanu şi camarazii săi nu mai continuă expediția în Himalaya, spre Daulaghiri, după avalanșă

Alpinistul Horia Colibășanu şi camarazii săi, Marius Gane și Peter Hamor, au hotărât să oprească expediția în Himalaya. Duminică...

Actualitate: Blocajul de la Iași a luat sfârșit. Bugetul, adoptat după ce un consilier USR-PLUS a votat altfel decât colegii de partid

Bugetul Iașului a fost aprobat miercuri, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Iași, cu 14 voturi pentru și două abține...

Actualitate
Tânăr urcat pe un TIR care venea din România, i-a b...

Șoferul unui camion care venea din România a avut par...

Actualitate
REPORTAJ | Un tramvai numit „cazan”, care merge pe ...

O simplă călătorie cu tramvaiul prin București poat...

Actualitate
Hamas trimite rachete în Israel după atacurile din Ga...

Hamas a lansat rachete în Israel după ce ministrul Ap...

Actualitate
Prognoza meteo de joi, 13 mai 2021. Vremea va fi instab...

Potrivit prognozei meteo de joi, 13 mai 2021, vremea va...

Actualitate
Horoscopul zilei de 13 mai 2021. „Peștii” pot avea...

Horoscopul zilei de 13 mai 2021, realizat de astrologul...

Actualitate
Scandal total la Iaşi, după adoptarea bugetului! Un c...

Bugetul municipiului Iaşi a fost adoptat miercuri, 12 ...

Actualitate
MAE recomandă evitarea călătoriilor în Fâșia Gaza...

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenil...

Actualitate
Ioan Niculae poate fi eliberat din penitenciar. Decizia...

Ioan Niculae, patronul firmei Interagro și proprietaru...

Actualitate
Antony Blinken și Serghei Lavrov au convenit să se î...

Şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lav...

Actualitate
Bărbat reținut după ce ar fi atins în zonele intime...

Agresiune sexuală în parcul central din Tecuci. Un b...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.