Peste 1.000 de persoane s-au vaccinat la centrul drive-thru din Piaţa Constituţiei, marți, în a treia zi de Paște. Este un record!

Publicat 2021-05-04 19:33:15

Primăria Capitalei a anunțat că marţi, 4 mai, în a treia zi de Paşte, numărul celor care s-au vaccinat la centrul drive-thru din Piaţa Constituţiei a fost de 1.007 persoane. Este cel mai mare număr de persoane vaccinate, de la deschiderea centrului, conform datelor oficiale.

Astfel, numărul este în creştere cu peste 100 de persoane faţă de ziua precedentă, când au fost vaccinate 891 de persoane.

Centrul de vaccinare drive-thru din Piaţa Constituţiei a fost inaugurat joi, 29 aprilie, și dispune de patru fluxuri de vaccinare, fiind deschis de luni până duminică, între orele 8:00 – 20:00

Harta județelor cu cele mai multe persoane vaccinate. Care este situația în CapitalăCampania de vaccinare: Peste 85.000 de doze au fost administrate în ultimele 24 de ore /…

Vaccinul pus la dispoziție pentru acest centru este Pfizer-BioNTech, iar oamenii se pot vaccina fără programare.

În total, astăzi, când s-a dat drumul imunizării și în cabinetele medicilor de familie, s-au vaccinat anti-COVID 85.604 persoane, conform bilanțului oficial al autorităților.

Harta județelor cu cele mai multe persoane vaccinate. Care este situația în Capitală

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a publicat, marți, în premieră, o situație a vaccinării pe județe și Capitală.

Pe primele locuri se află București, Cluj, Timiș și Brașov, codașe fiind Suceava și Giurgiu. Vezi aici situația județelor în funcție de procentul populației vaccinate cu cel puțin o doză (la data de 4 mai, ora 18.00)!

Copiii din România vor fi vaccinați anti-COVID. Anunțul coordonatorului Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, anunță că vaccinarea în masă a copiilor va începe chiar din această vară, după autorizarea vaccinului BionTech Pfizer. Imunizarea se adresează copiilor cu grupa de vârstă 12-15 ani și va fi făcută cu acordul părinților.

Compania germană BioNTech a depus cererea de aprobare de urgență a vaccinurilor pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 12 și 15 ani la începutul lunii aprilie. Potrivit presei americane, FDA va acorda, începând de săptămâna viitoare, această aprobare.

Compania BioNTech/Pfizer a depus toate documentația la Agenția Europeană a Medicamentului în vedere obținerii autorizării pentru grupa de vârstă 12-15 ani. Ne așteptăm ca în următoarele zile FDA (nr. Administraţia americană pentru alimente şi medicamente) să acorde această autorizare și, foarte probabil, în perioada lunii următoare și EMA va elibera această autorizare”, a anunțat Valeriu Gheorghiță în conferința săptămânală de presă privind stadiul vaccinării în România.

Sursa
Actualitate: Simptomele de COVID la copii sunt diferite. Cum poate fi diagnosticată boala

Un studiu realizat de Universitatea Alabama din Birmingham scoate la iveală faptul că simptomele de infectare cu noul coronavirus în rân...

Actualitate: Prefectul Capitalei: Companiile pot decide dacă renunță la mască în birourile cu angajați vaccinați

Companiile pot decide ca în birourile în care toți angajații sunt vaccinați să se renunțe la masca de protecție, a spus prefectul Ca...

Actualitate: Un muncitor din Sri Lanka rănit într-un accident de muncă produs în județul Vaslui

Bărbatul în vârstă de 29 de ani, originar din Sri Lanka, era angajat la un holding din județul Bacău care deține puncte de lucru în ...

Actualitate: Caz șocant în Brașov. Sicriul unei femei, jefuit în capela cimitirului: „Au vrut să-i fure și dinții”

Caz șocant în Brașov: sicriul unei femei, depus la capela Cimitirului Municipal, a fost jefuit. Hoții au furat un inel și o icoană. ...

Actualitate: VIDEO |Inundații puternice în Satu Mare. Un dig s-a rupt, după ce nivelul apelor a atins cota maximă

Ploile torențiale au făcut prăpăd în Satu Mare, unde sute de case au fost inundate. O porțiunea de câțiva metri dintr-un dig de apă...

Actualitate: Raed Arafat: Persoanele care au făcut COVID nu mai sunt scutite de carantină

Persoanele care au avut COVID au parte de vești proaste. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care intră în vigoare din 15 mai o serie de...

Actualitate: Fără mască în parcuri și Centrul Vechi. Purtarea măștii în București va fi obligatorie pentru persoanele care staționează în apropierea școlilor. Pentru alte zone aglomerate, va fi o perioadă de monitorizare

Purtarea măștii în aer liber va fi obligatorie în cazul staționării într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităţilor de învă...

Actualitate: Vioara Bara și Ana Adam, în centrul noului sezon de la Muzeul Național de Artă Contemporană

S-au schimbat expozițiile la Muzeul de Artă Contemporană, sezonul de primăvară are în centru două nume feminine, Vioara Bara și Ana ...

Actualitate: China a reuşit să pună un mic robot pe suprafaţa lui Marte

China a reuşit sâmbătă să pună cu succes pe suprafaţa planetei Marte micul său robot teleghidat Zhurong, ceea ce constituie o premie...

Actualitate: OMS spulberă cea mai mare bucurie a românilor. Masca nu va dispărea!

Vestea cea mai așteptată de români este pe cale să se transforme într-o mare tristețe. Mesajul autorităților privind renunțarea la ...

Actualitate
Ludovic Orban a fost abandonat total! Mesajul care trim...

Ludovic Orban a fost aflat vineri, într-o vizită de l...

Actualitate
Accident grav în județul Iași: 13 persoane, inclusiv...

Accidentul rutier a avut loc în județul Iași, în lo...

Actualitate
Pregătirile pentru marele pelerinaj de la Şumuleu Ciu...

Mai e o săptămână până la marele pelerinaj al cre...

Actualitate
Accident rutier în Iași, soldat cu 17 răniți, print...

Un accident rutier în care au fost implicate un microb...

Actualitate
Protest antivaccin vizavi de Teatrul Național, unde ar...

Circa 200 de persoane protestează în Piața Universit...

Actualitate
Valeriu Gheorghiţă a făcut apel la primarii din zona...

Relaxările intrate în vigoare începând de sâmbăt...

Actualitate
Al doilea spectacol-test are loc la Teatrul Național ...

Organizarea spectacolelor-test a fost anunțată de Min...

Actualitate
Pe creştere. Grupul Digi, controlat de magnatul orăde...

Grupul Digi, controlat de magnatul orădean Zoltan Tesz...

Actualitate
Un bărbat în combinezon, îndepărtat de jandarmi de ...

Peste 200 de persoane aparținând comunității palest...

Actualitate
Insula italiană Lampedusa, luată cu asalt de migranț...

Insula italiană Lampedusa este din nou luată cu asalt...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.