Modificare a Codului de procedură penală, pe ordinea de zi a Senatului

Publicat 2021-05-04 03:51:00

Senatul ar putea dezbate şi vota marţi, în calitate de prim for sesizat, propunerea legislativă de modificare a Codului de procedură penală (Cpp), în acord cu decizia CCR din 7 aprilie, potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunţării.

Propunerea legislativă, care a intrat pe 28 aprilie în circuitul parlamentar, este iniţiată de senatorii Anca Dragu (USR-PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) şi deputatul Ioan Cupşa (PNL). Comisia juridică a acordat, săptămâna trecută, proiectului de act normativ raport de admitere cu amendamente, astfel că, de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie, în cazuri excepţionale, maximum 120 de zile (faţă de 90 de zile cât prevedea propunerea legislativă în forma iniţiatorilor sau 30 de zile - forma în vigoare a Cpp) pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor.

'Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor', prevede amendamentul.

Legea în vigoare prevede un termen de maxim 15 zile, iar proiectul USR PLUS propunea un termen de maximum 30 de zile. Prin propunerea legislativă au fost reglementate şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi (de exemplu, prin pensionare) să semneze motivarea hotărârii. 'Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului.

Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei', se mai arată în propunerea legislativă. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat că varianta unei propuneri legislative pentru modificarea Codului de procedură penală care să fie în acord cu decizia CCR a fost aleasă în locul unui proiect al Ministerului Justiţiei pentru a da un semnal că actul normativ este asumat în coaliţia de guvernare.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a apreciat că proiectul de act normativ oferă 'o nouă viziune asupra drepturilor justiţiabililor'. 'Este de aşteptat ca la început să fie o perioadă mai grea la motivarea dosarelor, dar pe măsură ce vor fi soluţionate cât mai multe dosare, vor intra într-o normalitate şi din punct de vedere al respectării dreptului la apărare, consider că este un pas înainte. (...)

Semnalele care au venit din partea magistraţilor, judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorilor curţilor de apel, tribunalelor, din partea CSM au fost unanime şi anume că un termen maximal de 90 de zile ar conduce mai degrabă la o calitate redusă a soluţiilor, graba cu care s-ar putea pronunţa aceste soluţii date pe fond ar putea să impieteze asupra calităţii. (...) Şi s-a ajuns la o situaţie de echilibru - 120 de zile, în situaţii excepţionale', a afirmat Stelian Ion, după dezbaterile din Comisia juridică a Senatului, precizează Agerpres.

Sursa
Justiție: Pedepsele primite de trei tineri care au batjocorit o fată de 11 ani

Trei tineri au fost condamnați după ce au întreținut relații intime, prin constrângere, cu fată care nu împlinise încă 12 ani. ...

Justiție: CCR: Redactarea motivării ulterior deciziei instanței aduce atingere dreptului la un proces echitabil

Curtea Constituțională și-a motivat vineri decizia de la începutul lunii aprilie prin care a statuat că este necesar ca hotărârea jud...

Justiție: Generalul care a adus scandalul la vârful Direcției de Informații a Armatei vrea sa scape de arest. A plătit banii luați din fondul de război „uitați” într-un cont din 1983 (EXCLUSIV)

Iulian Cristian Gherghe, fostul director adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), care, la sfârșitul lui martie ...

Justiție: BREAKING NEWS  Bărbat amenințat cu cuțitul într-o stație de autobuz din Galați

Un bărbat a fost amenințat cu cuțitul de un individ, joi, într-o stație de autobuz din Galați. Un polițist aflat în timpul liber a i...

Justiție: Un nou dosar penal pentru Victoraș Micula

Un nou dosar penal pentru Victoraș Micula, anunță Antena 3. ...

Justiție: Raport GRECO 2021: România are un grad "foarte scăzut" de conformare privind prevenirea corupţiei DOCUMENT

România nu s-a conformat în mod satisfăcător recomandărilor privind prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor, judecătorilor ...

Justiție: Scandal în trafic, la Ploiești. S-a tras cu un pistol tip airsoft

Un scandal a izbucnit în trafic, în zona Parcului Municipal Vest Ploieşti. S-a tras cu un pistol tip airsoft....

Justiție: Medic italian, condamnat pentru moartea jucătorului Davide Astori

Un medic italian a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru moartea jucătorului Davide Astori....

Justiție: Bărbat urmărit internațional, prins la Târgu Mureș. A sechestrat și violat o femeie

Un bărbat din Botoșani, urmărit național și internațional, a fost arestat preventiv la aproape un an de la sechestrarea și violarea u...

Justiție: BREAKING NEWS  Poliția îi gonește de pe plajă pe petrecăreții din Vama Veche

Poliția a eliberat plaja din Vama Veche de tinerii care petreceau ziua de 1 Mai....

Justiție
EXCLUSIV  Guşă: Vanghelie, luptă cu statul paralel....

Analistul politic Cozmin Guşă a explicat, în direct ...

Justiție
Minuta CSM: Independenţa justiţiei, afectată de decl...

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a co...

Justiție
Minoră ascunsă sub o pătură, depistată la Vama Bor...

O minoră în vârstă de 15 ani a fost depistată la V...

Justiție
Anchetă la Poliţia din Arad, după ce un poliţist ar...

Poliţia Arad a transmis, miercuri seara, că, prin ape...

Justiție
Ioan Niculae ar putea fi liberat condiționat...

Omul de afaceri Ioan Niculae ar putea fi liberat condi...

Justiție
Klaus Iohannis a semnat legea care schimbă Codul de pr...

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 12 ...

Justiție
Stelian Ion, după adresa trimisă către judecătorul ...

Stelian Ion, ministrul Justiției, a reacţionat după ...

Justiție
Profesor universitar condamnat la închisoare pentru lu...

Un profesor universitar de la Facultatea de Mecanică a...

Justiție
Chimcomplex, găsit vinovat de ITM pentru uciderea munc...

Chimcomplex, angajatorul muncitorilor uciși de crimina...

Justiție
EXCLUSIV  Un bloc deja ridicat ar putea fi demolat dup...

În Constanța ar putea avea loc o premieră după ce m...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.