Funeraliile prinţului Philip: Prezentare generală şi detalii despre ceremonia funerară, transmisă în direct de TVR

Publicat 2021-04-16 08:52:00

Funeraliile prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi duce de Edinburgh, care a murit pe 9 aprilie la vârsta de 99 de ani, vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie, la Capela St. George a Castelului Windsor începând de la ora locală 15:00 (17:00 ora României, n.r.), informează site-ul royal.uk. TVR 1 va transmite în direct ceremonia funarară.

Funeraliile ducelui de Edinburgh vor avea loc în conformitate cu ultimele dorinţe ale acestuia şi vor reprezenta o bună ocazie pentru a omagia şi a celebra viaţa şi activitatea de peste 70 de ani desfăşurată de prinţul Philip în slujba reginei, a Marii Britanii şi a organizaţiei Commonwealth.

Înmormântarea prinţului Philip va fi organizată sub forma unei ceremonii funerare regale, la fel ca în cazul fostei regine-mamă (mama reginei Elisabeta a II-a, n.r.), fără să îmbrace însă forma unor funeralii de stat - o ceremonie rezervată în general doar monarhilor. Planurile pentru această înmormântare au fost aprobate de regina Elisabeta a II-a şi respectă recomandările Guvernului britanic.

Prezentare generală

Sicriul ducelui de Edinburgh, acoperit cu drapelul şi blazonul Alteţei Sale Regale şi o coroană de flori, depus în Capela Privată a Castelului Windsor până în ziua înmormântării, va fi mutat de un grup de membri ai The Queen's Company (Compania Reginei), Primul Batalion al Gărzii de Grenadieri. Detaşamente reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică vor fi poziţionate în curtea interioară a Castelului Windsor.

Sicriul prinţului Philip va fi transportat apoi cu un automobil Land Rover - soţul reginei a participat la realizarea designului special al acestuia -, flancat de Pall Bearers (prieteni apropiaţi ai defunctului, n.r.), în cadrul unei mici procesiuni ceremoniale care se va deplasa de la Intrarea de Stat a Castelului Windsor până la Capela St. George, unde va avea loc slujba religioasă. Membrii familiei regale şi angajaţii ducelui de Edinburgh vor merge în spatele sicriului din curtea interioară, pe lângă Colina Capelei (Chapel Hill) şi până la Grajdurile Regale (Horseshoe Cloister).

Sicriul, purtat de militari din Marina Regală, va fi întâmpinat în faţa intrării vestice a Capelei St. George de diaconul de Windsor şi de arhiepiscopul de Canterbury. Şapca militară şi sabia de ofiţer al Marinei Regale care i-au aparţinut prinţului Philip vor fi depuse pe sicriu înainte de începerea slujbei, iar insigna sa de Alteţă Regală va fi depusă în altarul capelei. După încheierea slujbei religioase la care vor asista regina Elisabeta a II-a şi membri ai familiei regale, sicriul va fi depus în Cavoul Regal amenajat în interiorul Capelei St. George.

Detalii despre ceremonia funerară

Înainte de debutul ceremoniei, sicriul, însoţit de diaconul de Windsor şi de Lordul Şambelan, va fi transportat spre Intrarea de Stat de la Castelul Windsor de membri ai Primului Batalion de Grenadieri din cadrul Companiei Reginei.

Diaconul de Windsor şi Lordul Şambelan se vor deplasa apoi spre Capela St. George.

Administratorul şi Guvernatorul Castelului Windsor vor fi prezenţi la Intrarea de Stat a Castelului Windsor pentru a asista la momentul în care sicriul va fi scos din castel.

În curtea interioară a Castelului Windsor vor fi poziţionate detaşamente reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică. Tot în curtea interioară vor fi aliniaţi militari din Cavaleria Regală şi din Garda de Infanterie.

Procesiunea funerară va ieşi din castel prin Intrarea de Stat la ora locală 14:45.

Fanfara Gărzii de Grenadieri, al cărei colonel a fost ducele de Edinburgh timp de 42 de ani, va conduce procesiunea.

Ea va fi urmată de membri ai Statului Major şi de şefi de servicii militare, reflectând astfel relaţiile apropiate pe care prinţul Philip le-a întreţinut cu toate structurile de apărare militară.

Sicriul, transportat de un automobil Land Rover personalizat, va fi flancat de prieteni apropiaţi ai ducelui de Edinburgh din Marina Regală, regimente, divizii şi baze ale Aviaţiei Regale.

Prinţul Charles şi membri ai familiei regale vor participa la procesiune mergând pe jos, imediat în urma sicriului ducelui de Edinburgh, alături de foştii angajaţi ai acestuia.

La ora locală 14:40, sicriul va fi scos prin Intrarea de Stat şi toate persoanele din cortegiu, precum şi cele prezente în curtea interioară îi vor aduce prinţului Philip un ultim omagiu. Purtătorii sicriului vor depune coşciugul pe platforma automobilului Land Rover, apoi se vor retrage.

La ora locală 14:45, procesiunea se va îndepărta de Intrarea de Stat şi se va îndrepta spre treptele din partea de vest a Capelei St. George. Traseul cortegiului, marcat prin militari din Marina Regală, The Highlanders - Al 4-lea Batalion din Regimentul Regal al Scoţiei - şi Forţele Aeriene Regale, va fi următorul: Intrarea de Stat a Castelului Windsor, Engine Court, Chapel Hill, Parade Ground şi Horseshoe Cloister.

Focuri de armă vor fi trase de trupele de artilerie ale Cavaleriei Regale pe peluza estică a Castelului Windsor pe durata procesiunii. De asemenea, vor fi trase clopotele din Curfew Tower.

La ora locală 14:53, automobilul Land Rover va ajunge la baza treptelor din partea de vest a Capelei St. George.

Garda de Onoare şi Fanfara Regimentului de Infanterie The Rifles va interpreta imnul naţional britanic în timp ce întâmpină sicriul, care va trece apoi pe sub arcada Grajdurilor Regale, iar automobilul Land Rover se va opri în faţa treptelor din partea vestică a Capelei St. George.

Sub arcada Grajdurilor Regale se vor afla consilieri pe probleme de apărare din Commonwealth, veniţi din Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Trinidad şi Tobago.

Pe treptele vestice ale Capelei St. George vor fi aliniaţi soldaţi dintr-un detaşament al Cavaleriei Regale.

Un grup de şase militari din Marina Regală va fi poziţionat în partea sudică a treptelor Capelei St. George.

Ei vor interpreta la fluier cântecul funerar "Still" imediat după ce automobilul Land Rover se va opri la baza treptelor din partea vestică a capelei.

Purtătorii vor ridica sicriul şi îl vor depune pentru câteva minute pe acele trepte cu ocazia celei de-a doua opriri a cortegiului. În acel moment, militarii din Marina Regală vor interpreta la fluier cântecul funerar "Side". Momentul va fi urmat de un minut de reculegere naţională, de la ora locală 15:00.

În partea superioară a treptelor, diaconul de Windsor şi arhiepiscopul de Canterbury vor întâmpina sicriul.

Persoanele care au participat la procesiune nu vor intra în Capela St. George, cu excepţia membrilor familiei regale şi a secretarului privat al Alteţei Sale Prinţul Philip.

În momentul în care uşile capelei se vor închide, militarii din Marina Regală vor interpreta la fluier cântecul "Carry On".

Automobilul Land Rover, amiralii, consilierii pe probleme de apărare, gărzile de corp, cavalerii militari de la Castelul Windsor, alături de militarii din detaşamentele reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică se vor retrage în tăcere în timp ce în interiorul capelei va avea loc slujba religioasă.

Slujba religioasă va începe imediat după pătrunderea în capelă a sicriului, care va fi depus pe un catafalc.

Însemnele oficiale ale ducelui de Edinburgh - medalii şi decoraţii conferite Alteţei Sale Regale de Marea Britanie şi ţările din Commonwealth -, alături de bastonul său de mareşal, decoraţia sa în formă de aripi ce i-a fost acordată de Forţele Aeriene Regale, precum şi însemne oficiale ale Danemarcei şi Greciei, vor fi depuse pe perne aşezate în altarul Capelei St. George.

Sursa
Actualitate: Simptomele de COVID la copii sunt diferite. Cum poate fi diagnosticată boala

Un studiu realizat de Universitatea Alabama din Birmingham scoate la iveală faptul că simptomele de infectare cu noul coronavirus în rân...

Actualitate: Prefectul Capitalei: Companiile pot decide dacă renunță la mască în birourile cu angajați vaccinați

Companiile pot decide ca în birourile în care toți angajații sunt vaccinați să se renunțe la masca de protecție, a spus prefectul Ca...

Actualitate: Un muncitor din Sri Lanka rănit într-un accident de muncă produs în județul Vaslui

Bărbatul în vârstă de 29 de ani, originar din Sri Lanka, era angajat la un holding din județul Bacău care deține puncte de lucru în ...

Actualitate: Caz șocant în Brașov. Sicriul unei femei, jefuit în capela cimitirului: „Au vrut să-i fure și dinții”

Caz șocant în Brașov: sicriul unei femei, depus la capela Cimitirului Municipal, a fost jefuit. Hoții au furat un inel și o icoană. ...

Actualitate: VIDEO |Inundații puternice în Satu Mare. Un dig s-a rupt, după ce nivelul apelor a atins cota maximă

Ploile torențiale au făcut prăpăd în Satu Mare, unde sute de case au fost inundate. O porțiunea de câțiva metri dintr-un dig de apă...

Actualitate: Raed Arafat: Persoanele care au făcut COVID nu mai sunt scutite de carantină

Persoanele care au avut COVID au parte de vești proaste. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care intră în vigoare din 15 mai o serie de...

Actualitate: Fără mască în parcuri și Centrul Vechi. Purtarea măștii în București va fi obligatorie pentru persoanele care staționează în apropierea școlilor. Pentru alte zone aglomerate, va fi o perioadă de monitorizare

Purtarea măștii în aer liber va fi obligatorie în cazul staționării într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităţilor de învă...

Actualitate: Vioara Bara și Ana Adam, în centrul noului sezon de la Muzeul Național de Artă Contemporană

S-au schimbat expozițiile la Muzeul de Artă Contemporană, sezonul de primăvară are în centru două nume feminine, Vioara Bara și Ana ...

Actualitate: China a reuşit să pună un mic robot pe suprafaţa lui Marte

China a reuşit sâmbătă să pună cu succes pe suprafaţa planetei Marte micul său robot teleghidat Zhurong, ceea ce constituie o premie...

Actualitate: OMS spulberă cea mai mare bucurie a românilor. Masca nu va dispărea!

Vestea cea mai așteptată de români este pe cale să se transforme într-o mare tristețe. Mesajul autorităților privind renunțarea la ...

Actualitate
Ludovic Orban a fost abandonat total! Mesajul care trim...

Ludovic Orban a fost aflat vineri, într-o vizită de l...

Actualitate
Accident grav în județul Iași: 13 persoane, inclusiv...

Accidentul rutier a avut loc în județul Iași, în lo...

Actualitate
Pregătirile pentru marele pelerinaj de la Şumuleu Ciu...

Mai e o săptămână până la marele pelerinaj al cre...

Actualitate
Accident rutier în Iași, soldat cu 17 răniți, print...

Un accident rutier în care au fost implicate un microb...

Actualitate
Protest antivaccin vizavi de Teatrul Național, unde ar...

Circa 200 de persoane protestează în Piața Universit...

Actualitate
Valeriu Gheorghiţă a făcut apel la primarii din zona...

Relaxările intrate în vigoare începând de sâmbăt...

Actualitate
Al doilea spectacol-test are loc la Teatrul Național ...

Organizarea spectacolelor-test a fost anunțată de Min...

Actualitate
Pe creştere. Grupul Digi, controlat de magnatul orăde...

Grupul Digi, controlat de magnatul orădean Zoltan Tesz...

Actualitate
Un bărbat în combinezon, îndepărtat de jandarmi de ...

Peste 200 de persoane aparținând comunității palest...

Actualitate
Insula italiană Lampedusa, luată cu asalt de migranț...

Insula italiană Lampedusa este din nou luată cu asalt...

© Copyright 2021 StiriAZ.ro - Stiri din ziare, reviste, ultimele stiri.
Continutul si imaginile stirilor sunt © Copyright-ul site-urilor de la care au fost preluate. StiriAZ.ro nu este raspunzator pentru continutul lor.